Captiv intr-un corp ce se vrea a fi trup, cu multe ganduri insirate intr-un scenariu pe care oricum nu il intelegi. Asta ar fi fraza pe care as sopti-o, daca as avea cumva acces intr-unul din adancurile tale.
Esti versatil, suspicios, iti tii inima ascunsa de teama sa n-o prinda altii, sa-si stearga murdaria sufletelor lor cu vraja spiritului tau. Iti simt un soi de candoare, slabita de greutatea unor rani ale trecutului care-au sfasiat marile taine in care ai indraznit sa crezi orbeste. Maturitatea te-a amutit, te-a redus la tacere - o tacere rece, nobila si respingatoare: un cimitir ascunzi in tine cu eu-uri vechi, inerte si formolizate.
Dar azi am reusit sa sterg pulberea mortii de pe umerii tai.
M-am folosit de natura. Stiu. Am trisat.
"In adancurile lacului astuia am ascuns franturile copilariei mele"
"Si le-ai mai regasit?"
"N-am mai fost pe-aici decat de doua ori in ultimii 7 ani. Se intelege."
Asa ca am legat o franghie de soare si nori si flori de cires, de vant si apa si dor si-am scos la suprafata amintirile noastre, ale mele si ale tale, ale aceluiasi eu.
Sa nu mai uiti ;-) Locul ramane mereu acolo, deci nimic si nimeni nu ar putea sa-ti ia franturile pretioase. Iar mie nu mi se pare ca ne putem folosi de natura. Cu atat mai putin, ca am putea sa trisam prin intermediul ei. Ea e vindecatoare de cele mai multe ori.
RăspundețiȘtergereSmile. There's always a lake view.
Lake view is the 'awesomest'! Nu uit, promit! :)
RăspundețiȘtergereNatura vindeca, deci ne folosim de scopul ei terapeutic. Bine, imi place sa cred ca e schimb pe schimb, ca transfuzia de emotie se face din ambele parti si ca fiecare stie, intr-un mod misterios, cand si ce ii lipseste alteia.
Multumesc de incurajari! Si inspiratie. Si incredere.
Imbratisari mii! :)
A.