M-a napadit dorinta de a-mi resuscita blogul de la o moarte lenta. N-am spus-o raspicat pana acum, asa ca asta e momentul oportun pentru a ma dezvalui: nu sunt si n-am fost niciodata un om disciplinat, nu functionez dupa un algoritm, nu ma supun niciunui program, echilibrului ii dau sensuri pe care dictionarul refuza sa le consemneze, iar timpului prefer sa-i aleg eu dimensiunile si greutatea. "Haters gonna love" s-a nascut din (poate) nevoia de a raspunde unei provocari adresate, inaintea altora, mie. Ma testez si ma supun unui proces cu care nu sunt obisnuita.
"Ritualul scrierii este unul exclusiv intim" ti-as fi spus cu cativa ani in urma, "la care nu vreau ca mai mult de patru ochi sa participe." De cand ma stiu, sunt excesiv de atenta in ochii cui se proiecteaza scrierile mele, adica in ochii cui aleg sa ma descopar. N-am incredere in cei care-mi inghit hulpav randurile, de parca vor sa concureze cu viteza gandului, ci doar in cei care se lasa patrunsi de insemnatatea cuvintelor (vezi un zambet induiosat, o grimasa acra, o spranceana urecheata de mirare, un colt de gura ofilit, multi de "o" si "un" care te fac sa intelegi pe mana caror oameni te-ai lasat). Asa se explica faptul ca toate caietele mele de romana sunt pastrate mai atent si decat secretele calugarilor hindusi, semijurnalelor (v-am avertizat ca nu sunt disciplinata, deci nu ma tin de ele) aproape-am vrut sa le sap adapost in spatele blocului, iar te-miri-ce foicele scrise te-miri-cand sunt ascunse prin caietele de educatie tehnologica si de religie din clasa a VI-a (care stiu ca nu manifesta interes nici macar pentru cel mai nenorocit om de pe planeta). "Haters gonna love" vrea, deci, sa muste secretomania si sa dea cu ea de pamant pana cand va avea ea chef sa se transforme intr-o chestie faina.
Scrisul ramane, fara indoiala, intim, dar prostie mare-as face sa cred ca intimitatea nu are (ne)voie sa fie citita si/sau interpretata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu